Scriitorul francez Louis Calaferte (1928-1994) este un autor complet şi multiplu provocator. După o experienţă nemijlocită a vieţii, debutează în 1952 cu Requiem des innocents, revine peste numai un an cu Partage des vivants, după care dedică cinci ani redactării unei vaste fresce autobiografice, Septentrion, apărută în 1963, carte care este însă imediat interzisă în urma unei acţiuni în justiţie, fiind reeditată abia în 1984.
Mecanica femeilor, apărută în 1992, reprezintă o chintesenţă a stilului şi viziunii lui Calaferte din Septentrion. Proza sa e fotografie, iar "mecanica" aparţine în primul rand "aparatului" stilului său strict, minimal, "rece", care organizează întalniri anonime şi întamplătoare, ascultand însă de universala nevoie de a comunica, de a nu rămane singur. Aplatizand "eternul feminin" pentru a nu reţine din el decat suprafeţele repetitive, alb-negru, ale dorinţei de a atrage erotic, o clipă măcar, atenţia, Calaferte surprinde, cu ironie, tandreţe şi duioşie perfect reţinute, biata comedie umană a condiţiei feminine nude, redusă la ea însăşi, la arma săracă şi "albă" a sexului ca ultimă posibilitate de întalnire cu celălalt, mereu altul, întotdeauna acelaşi. Calaferte are marele merit de a curăţa ochiul şi de a-l salva de la pornografierea generalizată a văzului contemporan ucigător de imagini, redandu-i întreaga acurateţe şi naturaleţe a unui eros difuz, diurn, aproape "grec".
Bogdan Ghiu
Tragedia spunerii
Incandescenţa furioasă a acestei cărţi îi impune cititorului un ton cu totul aparte. Virtuozitatea cuvantului îndrăzneţ, lipsit de pudoare, generează dorinţa acuplată cu această exhibare secretă care contopeşte iubirea cu sexul atunci cand ele se întalnesc, şi acesta este tocmai cazul Mecanicii femeilor, ceea ce elimină cu desăvarşire orice tentaţie de a caracteriza acest text ca fiind unul pornografic. Dar a biciui, astfel, limba înseamnă oare şi a salva corpul căzut pradă?
Pană unde se poate merge? Pană unde trebuie să se meargă? Pană dincolo de dincolo de dincolo de acolo, va răspunde scriitorul. Fă dragoste cu mine ca să revin la viaţă este una dintre interjecţiile-cheie ale acestei cărţi. O femeie care este iubită devine: tragedia spunerii se vesteşte în bucurie!
Samuel Tastet